1 EUR = 4.4452 RON
1 USD = 3.4817 RON
1 GBP = 5.4947 RON
1 CHF = 3.7012 RON
1 XAU = 176.35 RON
Împreună cu britanicii de pretutindeni, dar şi cu alte naţiuni ale lumii şi întregul Commonwealth, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va sărbători anul acesta şase decenii de domnie - a fost proclamată Regină în anul 1952, după moartea tatălui Majestăţii Sale, Regele George al VI-lea, la acea dată, Prinţesa Moştenitoare a Tronului având vârsta de 26 de ani. Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României, postează consecvent, în beneficiul iubitorilor şi sprijinitorilor valorilor Familiei Regale ale României, pe blogul oficial www.princeradublog.ro, informaţii care privesc cotidianul public al Casei Regale a României, dar şi ale Caselor Regale din Europa şi Asia, diferite articole de cultură, istorie şi atitudine, fotografii, imagini video.
De 360 de ani, până azi, începând cu domnia Regelui Charles al II-lea, ceremonialul numit „Trooping the Colour”, organizat de Ziua naţională a Marii Britanii, uniformele, locul de desfăşurare şi procesiunea au rămas neschimbate. În prezent, la defilare iau parte soldaţi britanici şi din Commonwealth, cu cele mai remarcabile merite.
În legătură cu ceremonialul din anul 2011, care poate fi vizionat accesând link-urile postate pe blogul oficial, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României consemnează: „Parada cuprinde 1.000 de soldaţi şi 400 de muzicieni militari. La ceremonie participă nu numai soldaţi britanici, ci şi militari invitaţi din ţările care compun Commonwealth-ul. Parada are loc în fiecare a doua sâmbătă din luna iunie. Ea se desfăşoară în legendarul spaţiu numit Horse Guards Parade, de lângă St. James’s Park, şi se încheie cu procesiunea pe Mall de trăsuri, cai, fanfară şi trupe spre Palatul Buckingham, unde apoi are loc ieşirea la balconul regal al Reginei şi Familiei Regale, precum şi survolarea avioanelor Forţelor Aeriene Britanice. Rigoarea, calitatea şi aspectul inegalabile ale acestei parade nu au doar o conotaţie culturală sau istorică. Importanţa primordială a sărbătorii, în sensul ei identitar, în continuitate, în forţa de a rezista şi puterea de a cultiva moştenirea. Acestea sunt pietre de hotar pentru prezent şi garanţii pentru viitor ale statului britanic”.
Aurel V. Zgheran
pai eu incerc sa-mi aduc cnouribttia, am dat un link si pe twitter si o persoana m-a intrebat daca-i afacerea mea, iar alte doua daca este un paid per post .