Astazi, 30 Aprilie, 2017
Stiri Radio Iasi

Meteo

Prognoza Meteo

Curs Valutar

1 EUR = 4.4192 RON
1 USD = 4.0244 RON
1 GBP = 6.0097 RON
1 CHF = 4.2309 RON
1 XAU = 157.84 RON

Newsletter


Horoscop

Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti Balanta

Romania, comert echitabil, dezvoltare, cafea, producatori, fair trade, anca loghin, 2014

(Reportaj) Comerţul echitabil - Un concept nou. O alternativă justă. O problemă de conştientizare

Ştiaţi că la nivel mondial cafeaua este al doilea produs tranzacţionat după petrol?

Ştiaţi că două treimi din cafeaua produsă la nivel mondial provine din ţările în curs de dezvoltare?

Ştiaţi că puteţi contribui la susţinerea producătorilor din ţările Lumii a 3-a cumpărând produse din Comerţul Echitabil?


"Fair Trade" sau comerţ echitabil - un termen binecunoscut în Vest, dar deocamdată doar o nişă în România.  

Mişcarea "Fair Trade" s-a născut în Statele Unite ale Americii în anii 40 si a intrat pe scena europeană începând cu anii 60.

Principiile comerţului echitabil promovează sistemul de schimb de bunuri care are în vedere distribuirea uniformă a profitului de la producător la vânzătorul final. Cu alte cuvinte, producătorii, în special din ţările în curs de dezvoltare,  primesc pentru materia primă preţuri corecte, în funcţie de cele de pe piaţa mondială.

În comerţul convenţional cel mai mare profit aparţine vânzătorului cu amănuntul, lăsând în sărăcie producătorii agricoli.

Practicarea unui astfel de comerţ a dus la dezvoltarea unei adevărate industrii în ţările din Vest.

În Romania aplicarea principiilor de comerţ echitabil, ar putea ajuta dezvoltarea unei pieţe interne, în special în ceea ce priveşte produsele agricole, legumele şi fructele autohtone.

La Iaşi comerţul echitabil, este susţinut de Asociaţia „Mai Bine”. Despre valorile, viziunea şi misiunea asociaţiei, ne vorbeşte preşedintele acesteia, Anca Gheoghică

“Asociaţía Mai Bine a luat fiinţă la începutul anului 2009, a împlinit de curând 5 ani de activitate şi viziunea asociaţiei este viziunea unei lumi mai bune guvernate de norme şi principii etice solide, sustenabile din punct de vedere ecologic şi echitabile din punct de vedere social. Misiunea noastră este de a contribui la dezvoltarea locală pe toate cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile, respectiv mediul natural, mediul social şi mediul economic şi comerţul echitabil referindu-se la relaţiile economice mai echitabile deopotrivă cu oamenii cât şi cu mai multă atenţie la impactul asupra mediului, atinge toate cele trei dimensiuni."

Cum a primit societatea asociaţia dumneavoastră şi valorile dumneavoastră, la nivelul Iaşului ?

"Impactul este clar marginal, nu avem resursele prin care să ne facem auzit mesajul de foarte multă lume. Pe de altă parte ni s-au alăturat  în aceşti ani din ce în ce mai multi voluntari, prieteni, simpatizanţi. [...] Oamenii par foarte receptivi odată ce înţeleg mizele, sau înţeleg  riscurile, sau înţeleg valenţele. [...] Comerţul echitabil reprezintă în primul rând o mişcare începută în urmă cu jumătate de secol, mai mult sau mai puţin. Mişcarea a urmărit iniţial apărarea drepturilor micilor producători din Lumea a 3-a şi mai târziu, în anii ’80 a fost iniţiat primul sistem de certificare al bunurilor „Fair Trade”. Aceste însemne de certificare garantează un venit decent pentru producători şi că nimeni nu este exploatat prin muncă şi generează, de asemenea, invetiţii durabile în comunităţile din care producătorii provin.“

Ca extensia a Asociaţiei „Mai Bine”, a luat fiinţă Centrul Urban Pentru Iniţiative Bune sau CUIB cum este cunoscut de tineri, un loc în care viziunea de mai bine, este pusă în practică prin evenimente, sociale muzicale, culturale şi chiar gastronomice.

Despre ce înseamnă şi ce se întâmplă la CUIB, ne vorbeşte Andreea Ghiban, co-director Centrul Urban Pentru Iniţiative Bune:

“CUIB este Centrul Urban de Iniţiative Bune. Am deschis în decembrie anul trecut. Este un proiect la care Asociaţia Mai Bine lucrează sau a lucrat, înainte de a fi deschis CUIB-ul, de mai bine de doi ani, sub forma unei întreprinderi sociale. Scopul este unul social şi acela de a oferi alternative practice pentru un consum sustenabil, aici intrând inclusiv ideea de comerţ echitabil.“

În fiecare an, în a doua zi de sâmbătă a lunii mai se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Comerţului Echitabil, cu scopul de evidenţia importanţa şi beneficiile la nivel mondial ale comerţului echitabil. Astăzi, 10 mai, Asociaţia „Mai Bine”, celebrează Ziua Internaţională a Comerţului Echitabil, printr-un eveniment muzical. Despre ce este vorba, din nou, Andreea Ghiban:

“La CUIB începând cu ora 19.00 vom celebra Ziua Internaţională Fair Trade printr-un eveniment Beat the Drums for Fair Trade - se face improvizaţie pe terasă.“

În susţinerea Comerţului Echitabil pot fi implicaţi cetăţeni individuali, dar şi instituţii publice şi companii care aleg să achiziţioneze produse ce înglobează valori sociale. Mai există o problemă, lipsa de informare a consumatorului şi faptul că în ţara noastră consumatorul alege brandurile, în defavoarea unui articol fără etichetă. Totuşi, consumatorii solicită produse naturale sau bio, iar produsele „Fair Trade” au avantajul de a se înscrie, unele dintre ele, în această categorie.
 


Comerţul echitabil, Anca Loghin
Autor: Anca Loghin, Radio Iaşi

Articole recomandate

Cercetări ale poliției în cazul...
(AUDIO) Parcul Copou în atenția...
Blocurile din municipiul Iaşi vor...
Elevii din judeţul Iaşi vor...
Spitalele ieşene asigură...
(AUDIO) O copie a giulgiului din...
La Iași, are loc pelerinajul de...
"Zilele Asistenţei...
Medicii ieșeni de la...
Iaşi: Elevi din ţară şi...

Adauga un comentariu

Nume:
Comentariu:
Cod Securitate:
cod securitate

Comentarii

Inca nu exista comentarii pentru acest articol.

Citatul Zilei

"Adevărurile fundamentale rămân aceleaşi pentru toate timpurile."
A.D.Xenopol

Poza Zilei

ad xenopol
© 2010 - Radio Iasi Romania