1 EUR = 4.4452 RON
1 USD = 3.4817 RON
1 GBP = 5.4947 RON
1 CHF = 3.7012 RON
1 XAU = 176.35 RON
Cea mai veche şi mai importantă versiune a celebrului tablou al lui Leonardo da Vinci - Mona Lisa sau Gioconda - este expusă de ieri până pe 13 martie la Muzeul Prado din Madrid. Restauratorii muzeului madrilen au demonstrat, după o analiză îndelungată, că este vorba de un tablou care a fost pictat tot în atelierul lui Leonardo de unul dintre discipolii preferaţi ai artistului, în paralel cu originalul, în anii 1503-1506.
Pânza aflată acum la Madrid va fi expusă, începând din luna martie, alături de capodopera lui Leonardo da Vinci, la Muzeul Luvru din Paris.
Cu aplauze a fost primită prezentarea Giocondei de la Muzeul Prado din Madrid, care deşi se află de mai bine de două sute de ani în colecţia prestigioasei instituţii, a fost considerată o copie banală. Almudena Sanchez, restauratorul care a reuşit să ridice cortina neagră de pe copia Giocondei, a deschis o fereastră care a fost închisă timp de două secole.
„Pe parcursul procesului, pe măsură ce avansam în descoperirea peisajului, comparam tabloul de la Prado cu cel de la Luvru, a cărui imagine în mărime naturală am avut-o în faţă. Am lucrat şi cu radiografiile celor două Gioconde, şi cu desene. Totul ne-a permis să verificăm asemănările şi micile diferenţe, să apreciem execuţia, astfel încât am avut demonstraţia că cele două opere au evoluat în paralel“, a declarat Almudena Sanchez.