1 EUR = 4.4452 RON1 USD = 3.4817 RON
1 GBP = 5.4947 RON1 CHF = 3.7012 RON1 XAU = 176.35 RON
Poveştile de Crăciun, poveştile copilăriei
Crăciunul sau Naşterea Domnului, naşterea lui Iisus Hristos, este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Crăciunul face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, fiind a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. De la începutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al darurilor de la Moş Crăciun.
Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a colinda şi de a „merge cu Steaua”, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. O altă veche tradiţie este „mersul cu icoana”; preoţii comunităţii locale merg cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul Steaua sus răsare..., purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe prin colindul Bună dimineaţa la Moş Ajun!, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: Iată vin colindătorii de Tiberiu Brediceanu, O, ce veste minunată de D.G. Kiriac, Domnuleţ şi Domn în cer de Gheorghe Cucu.
Poveştile au vibraţia purităţii, de aici şi forta lor. Uităm multe în viaţă, dar nu uităm poveştile copilăriei. O poveste de Crăciun este o călătorie din suflet către suflet. Ca efect terapeutic, echivalează cu o rugăciune. Se asimilează în structura fiinţei până când, chiar fără să fim conştienţi de asta, povestea se desfăşoară de la sine, ca şi respiraţia. Orice poveste reprezintă miracolul întâlnirii cu copilul din noi.
Ion Creangă descrie în Amintiri din copilărie aventurile mersului la colindat...
***
„Am socotit întotdeauna că, atunci când soseşte Crăciunul, este o sărbătoare binecuvântată, o vreme a bunătăţii, a iertării, a milosteniei şi a veseliei - singura perioadă pentru mine când toţi bărbaţii şi femeile par să-şi deschidă la unison inimile ferecate şi să-i considere pe cei mai puţin norocoşi decât ei adevăraţi tovarăşi de drum. Aşa încât, deşi Crăciunul nu mi-a adus niciodată vreun grăunte de aur sau de argint în buzunare, sunt convins că mi-a făcut totuşi mult bine şi că-mi va face mereu. Şi atunci spun: Binecuvântat fie Crăciunul!”. Este o replică din Poveste de Crăciun de Charles Dickens, povestea copilăriei noastre.
În această cărticică fantomatică, m-am străduit să dau viaţă fantomei unei idei care să nu-i stârnească pe cititorii mei împotriva lor înşişi, pe unii împotriva altora, împotriva acestei sărbători sau împotriva mea. Fie ca ea să bântuie casele lor întru bucurie si nimeni să nu dorească să-i facă de petrecanie. Prietenul şi slujitorul lor devotat,
C.D.
Decembrie 1843
***
Fetiţa cu chibrituri,
de Hans Christian Andersen
Era un ger grozav afară. Ningea mocnit şi-ncepuse a se înnopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul şi cu picioarele goale. Când plecase de-acasă, avusese nişte papucei de pâslă, dar nu-i fuseseră de prea mare ajutor. Papucii îi erau prea mari; mama ei aproape că-i rupsese de atâta purtat şi erau şi aşa prea largi pentru dânsa. Astfel că pe unul mititica-l pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde era cât pe ce să fie strivită între două trăsuri grăbite. Iar pe celălalt i-l luase un băiat, care zicea că vrea să-şi facă din el un leagăn pentru copilul lui, când o fi să aibă şi el unul.
Aşa că de atu
nci fetiţa merse în picioarele goale, iar acestea-i deveniseră din cauza frigului roşii-vinete. În şorţul ei vechi, micuţa ţinea strâns un vârf de cutii de chibrituri şi mai avea şi-n mână o cutie. Fusese o zi rea pentru dânsa, pentru că nimeni nu-i cumpărase nimic până la acea oră târzie. Astfel că n-avea niciun bănuţ. Şi-i era tare foame, şi îi era nespus de frig!
Biata fetiţă! Fulgii de zăpadă cădeau pe părul ei lung şi bălai, care i se încreţea frumos pe lângă ceafă, dar nu se gândea ea acum la părul ei creţ. Luminile străluceau la ferestre, miros de fripturi se răspândea-n stradă, căci era ajunul Anului Nou. Iată la ce se gândea ea!
Într-un sfârşit, nu mai fu în stare să meargă. Se opri şi se ghemui într-un colţ, aflat între două case, din care una ieşea în stradă mai mult decât cealaltă. Şi cu toată că-şi strânse picioruşele sub dânsa, frigul o pătrundea din ce în ce mai mult. Dar nu-i venea să se ducă acasă!
Dacă ar fi adus înapoi toate chibriturile, şi niciun bănuţ, tatăl ei ar fi bătut-o straşnic pentru asta. Şi-apoi, ce, acasă la ea nu era la fel de frig? Ai ei locuiau sub un acoperiş prin care vântul sufla în voie, cu toate că-i fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu paie şi cu zdrenţe, în repetate rânduri.
Mânuţele fetei erau aproape îngheţate de frig. „Un chibrit aprins le-ar putea face bine”, gândi micuţa. Ah, dacă ar îndrăzni să scoată unul, numai unul, din cutie, să-l zgârie de zid şi să-şi încălzească degeţelele!
Fetiţa nu mai răbdă, aşa că scoase unul şi hârş! Cum mai trosni, şi cum se mai aprinse! Chibritul ardea întocmai ca o lumânărică! Micuţa ţinu mânuţa deasupra flăcării, ca să şi-o încălzească.
Ce lumină ciudată!... Dintr-odată, fetiţei i se păru că stă lângă o sobă mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de aramă. Înăuntrul sobiţei, focul ardea mocnit şi era atât de cald acolo.
„Dar oare ce să fie asta?” îşi zise în sinea ei fetiţa. Apoi îşi întinse numaidecât picioruşele, ca să şi le încălzească şi pe dânsele. Dar flacăra lumânării nu ţinu o veşnicie. Se stinse şi odată cu ea pieri şi soba. Fetiţa rămase cu rămăşiţa de chibrit ars în mână...
Hârş!, aprinse de îndată un alt chibrit, care străluci, făcând ca zidu în care bătea lumina să devină străveziu, ca o pânză subţire. Atunci fetiţa putu vedea până într-o odaie unde era întinsă o masă acoperită c-o faţă albă, pe care sclipeau porţelanuri fine. În mijlocul mesei fetiţa văzu o gâscă friptă, umplută cu prune şi cu mere ce, răspândea un miros atât de plăcut. Şi, lucru de necrezut, deodată gâsca sări de pe masă şi veni cu furculiţa şi cuţitul în spinare până la biata fetiţă. Cum însă se stinsese şi al doilea chibrit, fetiţa nu mai avu dinainte decât zidul rece şi gros al casei.
Îndrăzni să mai aprindă încă unul... Şi, deodată, se văzu şezând sub un pom frumos de Crăciun. Acesta era cu mult mai mare şi cu mult mai frumos împodobit decât văzuse ea pe fereastră, la negustorul cel bogat. Mii de lumânărele ardeau pe crengile lui verzi, şi poze de tot felul, ca cele ce împodobesc ferestrele prăvăliilor, păreau că-i zâmbesc.
Fetiţa îşi ridică amândouă mâinile spre brad, dar se stinse şi al treilea chibrit. Iar lumânărelele din pomul ei de Crăciun prinseră a se înălţa din ce în ce mai sus. Şi se înălţau, şi se tot înălţau, până când, deodată, micuţa văzu că luminiţele acelea deveniseră stele. Una dintre ele căzu şi lăsă o dungă mare de foc pe cer.
„A murit cineva” gândi micuţa, amintindu-şi că bunica ei, care fusese foarte bună cu dânsa, dar care nu mai trăia acum, obişnuia să-i spună adesea: „Când cade o stea, un suflet se înalţă la Dumnezeu”.
Fetiţa mai trase încă un chibrit pe zid şi, dintr-odată, se făcu o lumina mare, în mijlocul căreia stătea bunica ei, în picioare. Era nespus de strălucitoare şi o privea pe fetiţă cu blândeţe şi duioşie!
- Bunică dragă, strigă fetiţa, ia-mă cu tine! Când s-o stinge chibritul, ştiu că n-o să te mai văd. Ai să pieri şi tu din faţa ochilor mei, ca şi soba de fier, ca şi gâsca friptă, ca şi frumosul pom de Crăciun.
Acestea fiind zise, fetiţa aprinse cât putu de repede toate chibriturile ce-i mai rămăseseră-n cutie, căci îşi dorea mult ca bunicuţa ei să nu plece de lângă dânsa.
Dintr-odată însă se făcu o lumină puternică, de parcă ar fi fost ziuă. Niciodată bunica ei nu fusese atât de frumoasă ori de mare! Ea se apropie de fetiţă şi-o îmbrăţişă. Apoi, ţinându-se strâns una de cealaltă, zburară împreună, vesele, în strălucirea aceea de sus. Acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici griji. Acolo unde era doar Dumnezeu.
Când se lumină de ziuă, în colţul dintre cele două case, fetiţa zăcea cu obrajii roşii, cu zâmbetul încremenit pe buze... Era moartă! Moartă de frig, în cea din urmă noapte a anului.
Prima zi a Anului Nou o găsi acolo, îngheţată, cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsă în întregime.
„Sărmana, a murit de frig!” zise un trecător.
„A vrut să se încălzească” îşi dădu cu părerea un altul.
Dar niciunul dintre aceştia nu bănuia ce minuni văzuse fetiţa înainte de a pleca din această lume. Ori în ce strălucire intrase împreună cu bunicuţa ei în împărăţia cerurilor, tocmai în noaptea de Anul Nou!
***
Mos Crăciun şi duhurile din peşteri, de Frank Baum
***
„Nu subestima niciodată puterea de supravieţuire a unui suflet, mai ales când este înconjurat de familie.”
Inspirată dintr-o poveste adevarată şi uimitoare, despre câini şi oameni, despre prietenie şi loialitate, Eight Below, este povestea a opt eroi surprinzători, izolaţi la căpatul lumii, şi a singurului om care ar face orice pentru a-şi aduce adevăraţii prieteni acasă.
Temuta iarnă din Antarctica se apropie, când o echipă de exploratori şi oameni de ştiinţă temerari porneşte într-o misiune de cercetare. Ghidul de supravieţuire Jerry Shepard, cel mai bun prieten al sau, cartograful Cooper şi geologul Davis, reuşesc să scape de un accident fatal, mulţumită echipei lor de opt câini de sanie excepţionali. Obligaţi să părăsească zona, oamenii trebuie să-i lase pe câinii îndrăgiţi în urma, în vantul îngheţat, cu promisiunea că se vor întoarce. Dar se apropie cea mai mare furtună, furtuna secolului, şi toate mijloacele de transport sunt suspendate, astfel câinii rămân izolaţi. Acum curajosii şi inteligenţii câini - printre care nobila conducătoare a haitei, Maya, rebelul Shorty şi tânărul lider-în-devenire Max - luptă pentru a supravieţui celei mai necruţătoare ierni de pe planetă. Cu inima strânsă, Jerry porneşte o misiune de salvare ce pare imposibilă.
Uniţi de prietenie şi legaturi de familie, oamenii şi cainii fac o călătorie remarcabilă de rezistenţă şi credinţă pentru a se regăsi unii pe alţii.
O POVESTE DE CRACIUN - "CALATORIA INGERILOR" - Silent Night by Enya (preluare YouTube)
***
"Poveste de Crăciun"
În perioada octombrie-decembrie 2010, Direcţia Reintegrare Socială a coordonat proiectul „Poveste de Crăciun”, pentru a încuraja menţinerea legăturilor dintre persoanele private de libertate şi copiii acestora în perioada Sărbătorilor de Iarnă. În fapt, 172 de persoane private de libertate, participante la proiect, au înregistrat 180 de Poveşti de Crăciun, din care 37 reprezintă creaţii originale.
Pe parcursul derulării proiectului, în unele unităţi au fost organizate întâlniri între părinţi şi copii intermediate de D.G.A.S.P.C. sau reprezentanţi ai unor asociaţii sau culte religioase, prilej cu care au fost înmânate cadouri şi CD-uri cu înregistrările.
Pentru valorificarea unei părţi a materialelor primite, care au demonstrat o calitate superioară a înregistrărilor, un număr de CD-uri au fost donate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Bucureşti pentru distribuirea lor.
Povestea lui Crăciunel
Povestea lui Dănuţ
Povestea lui Moş Crăciun
Şi tu poti fi colindator
***
