1 EUR = 4.4452 RON1 USD = 3.4817 RON
1 GBP = 5.4947 RON1 CHF = 3.7012 RON1 XAU = 176.35 RON
Povestea Crăciunului
Crăciunul, timp al magiei, al generozităţii şi al iubirii, sărbătoreşte naşterea lui Iisus Hristos prin obiceiuri adânc împământenite cum ar fi împodobirea bradului, mersul la colindat sau oferirea de cadouri celor dragi.
Cu secole înainte de naşterea lui Iisus, în timpul nopţilor lungi şi geroase de iarnă, europenii sărbătoreau întoarcerea luminii şi renaşterea naturii care urma să se întâmple o dată cu venirea mult aşteptatei primăveri. În ţările nordice aceste sărbători erau cunoscute sub numele de Yule. În 25 decembrie, data solstiţiului de iarnă conform calendarului păgân, taţii împreună cu fii aduceau din pădure cel mai mare buştean pe care îl puteau găsi şi îi dădeau foc. Fiecare scânteie se credea că reprezintă un porc, o pisică sau alt animal care se va naşte în primăvară. Buşteanul trebuia să rămână aprins 12 zile iar ospăţurile se ţineau unul după altul. Era singura perioadă din an când carnea era prezentă din abundenţă, fiind sacrificate majoritatea animalelor din gospodărie.
La peste 1500 de km distanţă, în Roma, festivalurile lunii decembrie erau chiar mai elaborate. Cu data de întâi la romani începeau Saturnaliile, o sărbătoare extrem de populară - un timp de distracţie, băutură şi orgii - care se termina cu sacrificii umane. Numită după zeul Saturn, care însemna „belşug” , era practic un pretext pentru a întoarce pe dos toate ierarhiile sociale. Ziua de 25 decembrie reprezenta nucleul sărbătorii, fiind indicată în calendarele romane drept ziua naşterii Soarelui, deoarece de atunci zilele urmau să crească în durată. Iulius Cezar, împărat al Romei, a fost cel care a instituit de asemenea Festivalul de Anul Nou pe 1 ianuarie. Mulţi romani influenţi îl celebrau pe Mithra, zeul persan al luminii, al cărui nume înseamnă Soarele nebiruit, născut potrivit legendei, dintr-o stâncă în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ţinut au venit să i se închine.
În timp ce romanii păgâni (termenul păgân nu are aici nici o conotaţie negativă şi reprezintă o persoană care aparţine unei religii politeiste) îl venerau pe Zeul Soare, o nouă religie îşi făcea loc prin imperiu. La început creştinii nu sărbătoreau naşterea lui Iisus, învierea acestuia reprezentând partea esenţială a noii religii. Numeroşi părinţi ai bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data martiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din perspectiva bisericii. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului. Decizia de a-i sărbători naşterea, a survenit din necesitatea formei umane palpabile.
Pentru acceptarea datei de 25 decembrie propusă prima data de Sextus Julius Africanus în anul 221 există două explicaţii larg răspândite. Creştinii secolului al III-lea credeau că facerea lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, plasat pe 25 martie. Prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni se obţinea data de 25 decembrie. Cealaltă explicaţie a fost că la această dată, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau date de naştere ale zeilor păgâni mai sus enumeraţi.
Biserica ştia că nu putea scoate în afara legii tradiţiile păgâne cu privire la Crăciun aşa că s-a hotărât să le adopte, punând data naşterii lui Iisus în acelaşi timp cu cea a zeilor păgâni. Astfel, pentru a îmbina cultura anticreştină cu cea creştină şi spre a-i converti pe oameni la creştinism, ziua de naştere a Zeului Soare (Sun God) a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu (Son of God).
Până în Eevul Mediu creştinismul a înlocuit mare parte din religiile bătrânei Europe. În fiecare an, pe 25 decembrie credincioşii erau chemaţi în marile catedrale pentru a celebra aşa numita Christ’s Mass (Liturghia lui Hristos), care mai apoi a devenit Christmas (Crăciunul).
***
Povestea lui Moş Crăciun
Moş Crăciun, personaj legendar care aduce cadouri copiilor pe 24 decembrie, trăieşte în Laponia, într-un ţinut cu zăpadă permanentă şi citeşte scrisorile copiilor din lumea întreagă. Pentru cei buni aduce dulciuri şi jucarii, iar pentru cei obraznici câte o nuia. Ajutoarele sale sunt spiriduşii şi pe renii.
Dar povestea lui Moş Crăciun se întinde până în secolele de dinainte de Cristos, când lumea era guvernată de zei. Figuri mitologice precum Odin, Thor şi Saturn poartă semnele distinctive ale lui Moş Crăciun. Acum 140 de ani, Moş Crăciun apărea în nenumărate ipostaze: pitic, violinist şi preot.
Cea mai influentă figură care stă la baza poveştii lui Moş Crăciun este Sfântul Nicolae, care a trăit în Asia Mica, Turcia de astăzi. Plin bunătate şi generozitate, Moş Nicolae vizita satele sărace, şcolile si casele pentru copiii care au fost cuminţi. În alte regiuni, Moşul venea la miezul nopţii şi gesea la fiecare casă morcovi şi fân pentru caii săi şi lista de cadouri a copiilor.
Pentru Biserica Catolică, un sfânt este acea persoană care a dus o viaţă atât de sfântă, încât şi după moarte este capabil să ofere ajutor celor aflaţi pe pământ. Sfântul Nicolae este unul dintre cele mai iubite personaje biblice, al treilea dupa Isus şi Fecioara Maria.
Versiunea americană a lui Moş Crăciun este bazată pe povestea daneză a lui Sinter Klaas (Sfântul Nicolae). În 1773, numele lui Moş Crăciun aparea în presă ca St. A. Claus. Cel care a răspândit povestea lui Sinter Klaas a fost scriitorul Washington Irving care l-a descris pe Moş Crăciun şi tradiţia de a aduce cadouri în fiecare an în ajunul zilei de 6 decembrie.
În 1823, preotul Clement Clarke Moore a scris un poem care a inclus detalii precum reni, râsul lui Moş Crăciun, coborâtul pe coş şi agăţarea şosetelor pe sobă. În 1860, ilustratorul Thomas Nast a creat celebra imagine a lui Moş Crăciun: un bătrân vesel şi gras, cu barba albă şi costum roşu cu alb, cu un atelier de jucării de la Polul Nord şi lista copiilor buni şi răi.
O altă legendă spune că Fecioara Maria, cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adapost lui Moş Ajun. care a refuzat-o şi a trimis-o în schimb la fratele său mai mic şi mai bogat, la Moş Crăciun. Maica Domnului ajunge la casa lui Moş Crăciun şi o găseşte acasă pe soţia acestuia, pe Crăciuneasa căreia îi cere adapost. Craciuneasa ştiindu-şi soţul rău şi necredincios, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-l nască pe Pruncul Isus. Moş Crăciun află însă despre fapta soţiei şi îi taie mâinile. Maica Domnului face o minune şi îi lipeşte Crăciunesei mâinile la loc. După ce a văzut minunea Fecioarei Maria şi după ce a aflat că în grajdul său s-a născut Isus, Moş Crăciun se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu. S-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci şi de atunci, în fiecare an, în Ajunul Naşterii Domnului, Moş Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn şi ne pune sub brad cadourile mult aşteptate.
De-a lungul timpului numeroase cântece, poveşti şi filme au fost realizare pe baza poveştii lui Moş Crăciun, a renilor şi a spiriduşilor...
În timp ce sora lui aşteaptă cu nerăbdare cadourile, băiatul stă liniştit în pat, aşteptând sosirea moşului, pentru a se convinge odată pentru totdeauna că Moş Crăciun există. La doisprezece fără cinci minute, un tren, Polar Expres, opreşte în faţa casei sale, trenul care îl duce până la Polul Nord, acolo unde trăieşte moşul. În tren, băiatul întâlneşte alţi copii dornici de aventură şi pe parcursul călătoriei învaţă nişte lucruri esenţiale despre viata: trebuie să se bazeze întotdeauna pe familie, să aibă încredere în prieteni, să-şi impune părerile. The Polar Express este o poveste formidabilă despre Crăciun şi despre spiritul lui.
