Astazi, 22 Mai, 2012
Stiri Radio Iasi

Meteo

Prognoza Meteo

Curs Valutar

1 EUR = 4.4452 RON
1 USD = 3.4817 RON
1 GBP = 5.4947 RON
1 CHF = 3.7012 RON
1 XAU = 176.35 RON

Newsletter


Horoscop

Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti Balanta

 

„Plaiurile Dornelor” în turneu în Italia

În perioada 28 noiembrie - 4 decembrie, Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor” de la Clubul Copiilor Vatra Dornei susţine o serie de concerte în regiunea Mantova, la invitaţia Centrului Cultural din Ostiglia-Mantova. Tinerii dorneni au fost aşteptaţi duminica trecută, în faţa Bisericii Catolice din localitate de preotul român, Andrei Meseşan, un sălăjean, care de peste 10 ani a luat calea Italiei, fiind, de peste şase ani, preot pentru conaţionalii plecaţi în căutarea unei vieţi mai bune. Încă de la primul contact, delegaţia din România a fost plăcut impresionată de modul în care, la Ostiglia, localitate din apropiere de Mantova, situată într-o zonă cu o activă comunitate de români, romano-catolicii coabitează cu creştin-ortodocşii, părintele Andrei slujind chiar în Biserica Catolică. Preotul Andrei Meseşan este preşedintele Centrului Cultural Român din Ostiglia.


Invitaţia grupului român, trimisă Primăriei Vatra Dornei din partea oficialităţilor din regiunea Mantova, cu prespective de permanentizare, a fost făcută prin intermediul profesoarei Ioana Bucsai, o dorneancă ce a predat atât la Vatra Dornei, cât şi la Dorna Arini, limba franceză. De 10 ani s-a stabilit cu familia, în Italia, reuşind abia de la începutul acestui an şcolar, datorită formalităţilor anevoioase, să-şi finalizeze dosarul care-i conferă dreptul să predea franceză italienilor. Până acum câteva săptămâni a lucrat ca programator dar şi ca profesor pentru conaţionalii care i-au ales cursul de cultură şi civilizaţie română, profesoara Bucsai fiind angajata Institutului Limbii Române.


Ospitalitate bucovineană dincolo de graniţe


Primul oraş din program a fost şi cel mai mare, Mantova, aula Institutul Bonomi Mazzolari fiind gazda celor dintâi reprezentaţii. Parteneriatul Centrului Cultural a fost realizat prin departamentul de integrare şi intercultură al unităţii de învăţământ. În prima parte a zilei, ansamblul, condus de profesorii Vasile Moroşan şi Dorin Pardău, a evoluat pentru elevii de liceu, iar seara, după o scurtă vizită în oraşul poetului Virgilius şi al lui Rigoletto, comunitatea adultă, în total peste 300 de spectatori a aplaudat programul de peste două ore al celor 30 de dansatori şi instrumentişti.


Dor de... datini şi obiceiuri


În program, sucevenii au pregătit şi un moment de colinde şi alte obiceiuri de iarnă. „Îi recunoşti uşor pe români. Murmură, încet, împreună cu fetele colindătoare «Sculaţi, gazde». La «Sorcova» deja li se umezesc ochii, iar la final, după «Dansul măştilor», când toţi copiii urează «La anu’ şi la mulţi ani», aplaudă exclamând cu toată recunoştinţa «Bravo, mulţumim!». Strâng mâinile şi le mulţumesc dornenilor dar şi organizatorilor. «Nici nu vă închipuiţi ce cadou minunat ne-aţi făcut! Doar dacă trăieşti printre străini 10 ani sau chiar mai mult, poţi înţelege ce simţim noi când vă ascultăm şi vă vedem», a spus o doamnă din Bucureşti, ce se ocupă de îngrijirea unui bătrân, după ce vreme de 20 de ani a lucrat ca educatoare în Drumul Taberei din Capitală”, ne-a spus dorneanul Doru Bighiu, însoţitor al grupului.


Dornenii sunt invitaţii speciali ai românilor din zona Mantova, la spectacolul de Ziua Naţională


Ziua naţională a României i-a adus pe români pe scena Teatrului din localitatea gazdă, Ostiglia, aici unde s-a desfăşurat şi spectacolul-festiv. Ansamblul a susţinut două spectacole, dimineaţa pentru elevi şi seara pentru adulţi, în Villimpenta, o zonă ce găzduieşte, de asemenea, o importantă comunitate românească. Sâmbătă, 3 decembrie, dornenii vor vizita Verona, iar duminică, tot la Ostiglia, după participarea la slujba de dimineaţă oficiată de preotul Andrei Meseşan, este programat spectacolul festiv fiind aşteptaţi peste 600 de români. Luni, pe 5 decembrie, grupul se va îndrepta spre Veneţia, unde va poposi pentru vizite, iar pe 6 decembrie, dornenii îl vor primi pe Moş Nicolae la Viena. Pe parcursul zilei, sunt programate vizite la principalele puncte de atracţie, Castelul Schonbrunn fiind primul pe listă, dar şi la Târgul de Crăciun. Grupul va reveni în ţară pe 7 decembrie.

 

Silviu Buculei

Sursa: Radio Iasi

Articole recomandate

În Statele Unite, se...
Festivalul 'Primãvarã...
Ziua Mondială a Proprietăţii...
Romano-catolicii din întreaga lume...
(VIDEO) Sir Anthony Hopkins a...
A fost elaborat calendarul final al...
Majestatea Sa Regele în vizită...
Grüne Woche/Săptămâna Verde...
Ziua Culturii Române în Lisabona
Sfântul Gheorghe Hozevitul

Adauga un comentariu

Nume:
Comentariu:
Cod Securitate:
cod securitate

Comentarii

1. mircea dima (08-12-2011 09:10:35)
Suntem romani si locuim in Italia. Ne/am bucurat citind acest articol semnalat de conationalii nostri. Se poate sa ne facem si o imagine reala, noi romanii. Mai asteptam vesti bune despre copiii nostri care au ramas acasa. Nu toti sunt rai si drogati...
2. Boog (23-12-2011 14:06:40)
Your article perfectly shows what I needed to know, tahnks!
3. zzryzpcbu (24-12-2011 11:00:33)
OfccHA <a href="http://zjplahisrlik.com/">zjplahisrlik</a>
4. lfuluxn (24-12-2011 18:29:14)
ove1dr , [url=http://bwhwtugitqpn.com/]bwhwtugitqpn[/url], [link=http://dllqrddlokwy.com/]dllqrddlokwy[/link], http://vrnhjwwqpwly.com/

Citatul Zilei

"A fi simplu, dar cinstit e mai preţios decât a fi genial, dar necinstit."
Nansen

Poza Zilei

Nansen
© 2010 - Radio Iasi Romania