1 EUR = 4.4452 RON
1 USD = 3.4817 RON
1 GBP = 5.4947 RON
1 CHF = 3.7012 RON
1 XAU = 176.35 RONLa Galaţi a început ieri, 19 ianuarie, montarea a patru defibrilatoare mobile, din totalul celor şase aparate ce urmează să fie instalate. Cele patru defibrilatoare montate joi se află în hala de zarzavaturi a Pieţei Centrale, la Tribunal, în Gara CFR Călători şi în zona de Trecere Bac.
Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, căpitanul Eugen Chiriţă, astăzi urmează să se monteze un alt defibrilator la Facultatea de Mecanică, iar o dată cu venirea verii, un alt aparat va fi instalat la Plaja Dunărea.
Defibrilatoarele pot fi folosite de persoane fără pregătire medicală prealabilă pentru că oferă un ghid audio al manevrării, în limba română. Valoarea unui defibrilator este de circa 2.000 de euro, banii fiind alocaţi din fondurile Asociaţiei SMURD, din care fac parte Consiliul Local, Consiliul Judeţean, ISU şi DSP Galaţi.
Instalarea celor şapte defibrilatoare se datorează unui parteneriat între Romanian Rescue Asociation, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Consiliul Naţional Român de Resuscitare şi Asociaţia SMURD Galaţi.
Maria Măndiţa