In Moldova exista peste 8 mii de intreprinderi cu investitii straine
22 Februarie, 2012 (44 vizite)
Conform situatiei din 1 ianuarie 2012, in Republica Moldova sunt inregistrate 8131 intreprinderi cu investitii straine. Capitalul investit in capitalul social este de circa 7,867 mlrd lei, arata datele Camerei Inregistrarii de Stat.
Cele mai multe intreprinderi cu investitii straine au ca tara de origine Romania (1256 de intreprinderi sau 15% din numarul total), Turcia (918 intreprinderi) si Italia (897 intreprinderi).
Dupa investitiile in capitalul social, in top se afla Olanda. Capitalul investit de catre aceasta tara constituie circa 1,7 mlrd lei sau 22% din suma totala a capitalului investit de straini in capitalul social al intreprinderilor din Moldova.
In regiunea de Nord a Rep.Moldova, cele mai mari investitii in capitalul social sunt detinute de Polonia (69%), in regiunea Centru - de Marea Britanie (29%), iar in regiunea de Sud - de Rusia (58%).
In anul 2011, au fost inregistrate 615 intreprinderi cu investitii straine, iar capitalul investit in capitalul social s-a ridicat la suma de 311 mln lei. Comparativ cu 2010, numarul acestor intreprinderi noi inregistrate a fost mai mare cu 63 in anul 2011, iar capitalul investit - a crescut cu circa 80%.
Autor: Redactia UNIMEDIA
Articole recomandate
Adauga un comentariu
Comentarii
Inca nu exista comentarii pentru acest articol.