Astazi, 22 Octombrie, 2017
Stiri Radio Iasi

Meteo

Prognoza Meteo

Curs Valutar

1 EUR = 4.4192 RON
1 USD = 4.0244 RON
1 GBP = 6.0097 RON
1 CHF = 4.2309 RON
1 XAU = 157.84 RON

Newsletter


Horoscop

Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti Balanta

Etichete: galati, drumuri, poduri, afectate, ploi, radio iasi, septembrie 2013

Şapte drumuri, şase poduri şi peste 100 hectare de teren din Suceveni, județul Galați, afectate de surpări

(2 septembrie 2013, ora 15:20) Un număr de şapte drumuri, şase poduri, zece case şi peste 100 hectare teren arabil din comuna Suceveni au fost afectate de inundaţiile provocate de ploile torenţiale căzute în urmă cu cinci zile, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea Crângan.


Potrivit acesteia, prefectul judeţului Galaţi, Emanoil-Cătălin Bocăneanu, şi prim-adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Marin Paţanghel, au fost la Suceveni, pentru a evalua efectele ploilor torenţiale din 29 august. S-a constat astfel gravitatea situaţiei şi s-a concluzionat că se impun măsuri de urgenţă pentru sprijinirea comunităţii. Cantitatea mare de precipitaţii căzută într-un timp foarte scurt a dus la scurgeri însemnate pe versanţi, ce au produs ravene de până la un metru şi jumătate pe şapte drumuri comunale, făcându-le inaccesibile atât pentru maşini, cât şi pentru atelaje. Spre ieşirea din localitate s-au produs surpări importante de teren, în mai multe zone, multe traversând drumuri de acces către terenurile agricole. 
 
Cel mai grav este afectat podul care subtraversează DJ 242D, spre Rogojeni. Aici torenţii au distrus jumătate din calea de acces şi au dus la surparea unei porţiuni de circa o sută de metri din versant, antrenând şi doi stâlpi de electricitate. Circulaţia a fost restricţionată, dar cel mai probabil va fi închisă în zilele următoare pentru că zona este în continuare instabilă, o nouă surpare putând afecta inclusiv conducta de alimentare cu apă. Grade diferite de distrugere prezintă alte cinci poduri din localitate, iar stratul de asfalt a fost distrus în totalitate pe lungimi considerabile din DJ 242D. Sunt de asemenea afectate, zece case şi circa o sută hectare de teren agricol. 
 
Prin ordin de prefect, se va constitui o comisie care va evalua la începutul acestei săptămâni cu exactitate situaţia şi valoarea pagubelor produse, fundamentare în baza căreia să fie solicitat sprijin guvernamental pentru consolidări şi pentru refacerea căilor de acces. 
'Se impun măsuri imediate în zonă şi avem nevoie de sprijin în acest sens. Două aspecte sunt extrem de urgente: primul vizează consolidarea versantului şi a podului de pe drumul judeţean, dar la fel de importantă este şi refacerea drumurilor comunale grav afectate, pentru ca maşinile să poată interveni în situaţii de urgenţă, la incendii ori cazuri medicale', a spus prefectul judeţului Galaţi, Emanoil-Cătălin Bocăneanu.
Primarul comunei Suceveni, Neculai Hanţă, a spus că niciodată nu s-a mai confruntat cu o astfel de situaţie.
'Apa a distrus uliţele şi la circa o sută de gospodării nu se poate ajunge cu maşina dacă e nevoie. (...) Podul spre Rogojeni este distrus, vom încerca să stabilim un drum ocolitor, dar nu cred că vor putea trece pe acolo maşinile. În plus, sunt afectate foarte tare drumurile ce duc către terenurile agricole, ceea ce amărăşte oamenii, pentru că acum era perioada de recoltat de pe câmpuri. Avem şi zece case în care a intrat apa, iar pereţii acestor locuinţe nu mai prezintă siguranţă, casele sunt din paiantă. Dimensiunea pagubelor ne depăşeşte şi nici cu bugetul a două primării ca a noastră nu am scoate-o la capăt. Aşteptăm ajutor de la Guvern, Prefectură  sau Consiliu Judeţean', a afirmat Hanţă. 
Sursa: Agerpres

Articole recomandate

Producţie de cereale de trei ori...
Peste 50 tone de cereale şi...
Arcelor Mittal a revizuit în...
(AUDIO) Societatea Apaterm Galaţi...
Şantierul Naval Damen a lansat a...
(AUDIO) Electrocentrale Galaţi,...
Galaţi, epava navei Slatina,...
TVA de peste 17 milioane de lei...
Epava navei Slatina, vândută la...
Terminalul Bursei de Mărfuri...

Adauga un comentariu

Nume:
Comentariu:
Cod Securitate:
cod securitate

Comentarii

Inca nu exista comentarii pentru acest articol.

Citatul Zilei

"Adevărurile fundamentale rămân aceleaşi pentru toate timpurile."
A.D.Xenopol

Poza Zilei

ad xenopol
© 2010 - Radio Iasi Romania