1 EUR = 4.3602 RON1 USD = 3.2954 RON
1 GBP = 5.1815 RON1 CHF = 3.6120 RON1 XAU = 185.75 RON
Actorul Emil Hossu a trecut la cele veşnice, miercuri seară, medicii SMURD neputând să-l resusciteze după intrarea în stop cardio-respirator. Decesul a fost declarat la 19:13. Echipajul SMURD a fost solicitat la Teatrul Nottara din Bucureşti în jurul orei 18:30.
Coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a declarat faptul că medicii au fost chemaţi pentru că actorul Emil Hossu a leşinat, nemaifiind conştient. Medicii l-au găsit pe actor în stop cardio-respirator şi au început manevrele de resuscitare, care însă nu au reuşit.
***
Deoarece tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945 toată familia a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de un an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. În 1948, reiterându-se calitatea de diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl său a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunare - Marea Neagra şi a murit la scurt timp după aceea.
Emil Hossu a copilărit in Maramureş şi a urmat Liceul Cantemir din Bucureşti. Spre actorie a fost îndrumat de profesorul său de limba română, Constantin Manolescu. Primele roluri au fost la teatrul radiofonic. Emil Hossu a jucat în numeroase filme, printre care Toamna bobocilor, Iarna bobocilor, Accident, Cel mai iubit dintre pământeni şi Balanţa. Emil Hossu a putut fi văzut în producţia „Chiquititas”, difuzată pe un post de televiziune şi, recent, într-un rol episodic în Fetele marinarului.
***
Emil Hossu jurnalist radio-tv
Secventa teatru radiofonic - Cursa de soareci de Agatha Christie
Secventa din filmul Secretul lui Bachus - 1984
Ambianta Visul unei nopti de vara - 1987
A fost odată Emil Hossu...
Primăvară ploioasă, în luna mai 2011. „Gala Vedetelor” de la Buzău aducea laolaltă nume mari ale scenei româneşti. Marinelei Ţepuş, directorul Teatrului „George Ciprian” din Buzău îi plăcea să spună că „a creat o inflaţie de talent în foaierul, cabinele, holurile şi sala teatrului”. Şi cum să nu fie aşa dacă, fără să vrei, aveai privilegiul să te loveşti la tot pasul de monştri sacri precum Ion Lucian, Ruxandra Sireteanu, Rodica Mandache, Florin Piersic sau Constantin Codrescu. Jurnalistul se pregătea din nou de vânătoare. Îşi verifica acumulatorii, microfonul, cardul de memorie, intensitatea sunetului. Trepida conştient sau nu cu aşteptarea publicului. O nouă seară de teatru. Dar teatru fără jumătăţi de măsură. Relaţia lui cu marii actori menţionaţi mai sus era acum una complice. Ei deja se prinseseră în jocul confesiunilor. Curiozitatea obraznică a jurnalistului îşi găsise aparent satisfacţia. Cardul de memorie era plin cu, probabil, viitoare secvenţe ale Fonotecii de Aur. Secvenţe de istorie a teatrului românesc. Ele nu trebuie neapărat să fie elaborate sau să aibă generice fastuoase. Ele recompun respiraţii, tăceri fecunde, limite depăşite cu seninătate. Eram în ducatul talentului. Şi nu trebuia să fac nimic pentru a trăi, chiar şi câteva seri, în acel teritoriu al valorii.
Destul de grăbită, urca scările teatrului actriţa Catrinel Dumitrescu. La mică distanţă, o urma soţul său, maestrul Emil Hossu. Ducea cu el un rucsac cu hainele de scenă ale soţiei sale. Cei mai mulţi s-au dat la o parte. Trecea Emil Hossu. Treceau, odată cu el, Demetrius din „Visul unei nopţi de vară”, Ţuchi din „Unde-i revolverul”, „Joe” din „Clipe de viaţă”. O întreagă lume de umbre mai vechi sau mai noi însoţea figura lui Emil Hossu. L-am oprit şi m-am recomandat. Mi-a zis că trebuie să-şi aştepte studenţii de la "Hyperion". Nu are cum să-i lase în faţa teatrului. Afară plouă. Catrinel Dumitrescu dispare într-un hol întortocheat care duce spre cabinele actriţelor. Ploaia se înteţeşte. Viitorii absolvenţi ai clasei de actorie Emil Hossu îşi îmbrăţişează maestrul. Unul dintre ei îi dă o prăjitură cu fructe. Emil Hossu îi spune „Du-i-o Catrinelului! E obosită rău în seara asta!”. Se întoarce spre mine, zâmbind blând: „Ce păcat că nu vă puteţi dedubla. Să staţi cu mine acum, să vă dau interviu dar să fiţi şi în sală. Nici nu vă imaginaţi ce spectacol pierdeţi”.
Am ales să rămân cu Emil Hossu. Puteam să văd spectacolul de la Nottara în toamnă, la Piatra Neamţ. Emil Hossu şi-a petrecut o oră din viaţă cu mine. Microfonul era singura dovadă de indiscreţie sau singurul martor al unei stări de lux. A ţinut să vorbească în primul rând despre el ca profesor de actorie. Simţea în permanenţă că are datoria să formeze actori...
Emil Hossu la Radio Iaşi
Peste mai bine de un ceas, Catrinel Dumitrescu se întoarce la „viaţa de civil”. Spectacolul se terminase. Ne urcăm într-un microbuz care ne duce de la teatru la hotel. Lângă mine, maestrul Emil Hossu şi soţia sa, Catrinel Dumitrescu. „Am vorbit la Radio Iaşi” – îi spune soţiei. „Îţi dai seama, nu am mai dat un interviu la Radio Iaşi de prin ’79 – ’80”. „Cam imediat după ce m-am născut eu” – i-am spus râzând. Cu o tandreţe reală şi deloc contrafăcută, a început să-i maseze gâtul şi spatele actriţei Catrinel Dumitrescu. „Catrinelule, ai îmbătrânit!” Ne dăm jos din microbuz. Emil Hossu arăta cu douăzeci de ani mai tânăr. Vitalitatea lui îi impresiona pe cei mai mulţi. Ţinând rucsacul cu o mână, o ajută pe Catrinel Dumitrescu să iasă din microbuz, o sărută şi o cuprinse pe după talie. Erau frumoşi împreună. Încet, fără multe zgomote, holul hotelului recompunea landul talentului, exilat din teatru după tragerea cortinei şi stingerea luminilor. Emil Hossu şi Catrinel Dumitrescu se repatriau. Lumea respectivă reprezenta un tot, profund nuanţat, din care cei doi făceau parte organic. Era lumea lui Emil Hossu.
Alex Aciobăniţei
